Una dintre cele mai complete sportive in gimnastica aerobica, Oana Corina Constantin, este pregatita sa inceapa o noua viata, departe de gimnastica de performanta! Am stat cateva minute cu ea sa mi raspunda la cateva intrebari.
Haideti sa vedem ce planuri de viitor are!
Au trecut cateva luni de cand s-a terminat campionatul Mondial de gimnastica aerobica din Incheon, Korea. Ce ai facut in aceasta perioada? Ce decizii ai luat?
Dupa campionatul mondial unde am fost coplesita de emotii, dar si foarte obosita, a urmat o perioada lunga in care am plecat prin vacante. Am avut timp sa ma odihnesc si sa ma gandesc la urmatorul pas pe care aveam sa il fac dupa acest minunat capitol din viata mea.
Cu siguranta voi ramane in familia gimnasticii si voi continua sa intru in sala de antrenamente, dar de data aceasta nu ca sportiva ci ca o antrenoare, o coregrafa.
Voi face in continuare ceea ce iubesc cel mai mult.
Ai vrea sa mai participi la concursuri?
Cand am revenit, dupa o pauza de 1 an, in sala de antrenament, aveam un scop clar si sigur. Pe langa castigarea aurului European care avea sa urmeze ,a fost sa imi completez palmaresul cu singura medalie care imi lipsea: aurul mondial.
Dorindu-mi atat de mult, am fost de la inceput determinata sa-mi reiau antrenamentele foarte serios avand vizualizat in mintea mea doar aurul mondial.
Cu ajutorul antrenoarelor mele Maria Fumea si Mariana Mezei am reusit si am castigat impreuna aurul.
Dupa cucerirea campionatului European din 2015 stiam ca daca voi reusi sa castig medalia de aur la mondiale va fi cu siguranta ultimul concurs pentru mine, pentru ca in modul acesta aveam sa-mi inchei cariera frumos. Mi-am dorit enorm de mult ca ultimul meu exercitiu executat pe podiumul de concurs sa fie un exercitiu aproape perfect plin de sentimente care aratau placerea cu care il executam.In sufletul meu am simtit ca asa a fost, publicul s-a ridicat in picioare iar eu aproape am lacrimat pe scena dupa finalul exercitiului. Atunci mi-am zis: daca acest exercitiu imi aduce o nota maxima atunci acest exercitiu a fost ultimul din cariera mea.
A fost unic si nu doar din punct de vedere tehnic ci si din punct de vedere emotional.
Esti multumita de rezultatele tale?
Sunt foarte multumita, a iesit exact asa cum mi-am propu s.Ca si sportiva nu imi mai doresc absolut nimic. Pentru mine finalul carierei mele a fost perfect.
Te simti un sportiv implinit din punct de vedere profesional?
Da! Sunt fericita ca am reusit dupa atatia ani de munca sa ajung unde majoritatea sportivilor de performanta isi doresc sa ajunga. Sa atinga varful muntelui dupa un drum abrupt, plin de obstacole si greu de parcurs. Sunt implinita si intodeauna imi voi aminti cu mare drag si dor de toate momentele petrecute in concurs, dar in special in locul unde imi asteptam nota (kiss&cry) fie ca am plans in cel loc fie ca m-am bucurat pe parcursul carierei, important este ca am terminat cu zambetul pe buze si lacrimi de fercire pe obraji.
Cum vezi viata de acum inainte? De ce ai ales sa pleci din tara?
O vad linistita si cu o cariera in plina desfasurare ca si antrenoare. Oficial am plecat din tara catre nordul europei, mai specific Suedia. In Romania dupa ce iti termini cariera de sportiv de mare performanta , cum este in cazul meu, fiind de 5X campioana europeana si de 4X campioana mondiala din pacate nu iti ramane decat sa antrenezi pe un salariu minim pe economie in cazul fericit. Este trist, dar sistemul nostru Romanesc face in asa fel incat sportivii si antrenorii romani sa isi paraseasca tara pentru a se duce sa antreneze alti sportivi din alte tari cu un sistem foarte bine dezvoltat din toate punctele de vedere, pe un salariu normal, decent , pe masura. Imi pare nespus de rau ca nu pot face ceea ce iubesc cel mai mult in tara mea, imi pare rau sa stiu ca cei din afara ma apreciaza mult mai mult pentru rezultatele pe care am reusit sa le obtin de-a lungul anilor si imi ofera atatea oportunitati. Sunt trista ca in Romania as fi luat-o din nou de la zero, dar de unde sunt acum imi continui drumul de la nivelul la care am ramas. Sunt si intodeauna voi fi deschisa pentru oportunitatile care imi ies in cale. Imi este bine unde sunt, si am de gand sa raman.
Luand in considerare toate cariera mea ca si sportiva in gimnastica aerobica intodeauna le voi multumi si le voi ramane recunoscatoare antrenorilor mei pentru ceea ce am ajuns astazi! Am castigat impreuna atatea medalii, doamna Maria Fumea care cu toate ca uneori nu intelegeam de ce erati asa de severa si perfectionista acum am inteles si va multumesc ca ati fost asa, cu siguranta daca nu erati atat de exigenta poate acum terminat ultimul meu concurs pe locul 2 sau chiar 3. Va multumesc doamana Mariana Mezei pentru ca m-ati batut la cap cu fixarea bratelor in timpul exercitiilor, chiar daca atunci nu intelegeam de ce mereu ma corectati , acum m-ati facut sa inteleg atat de bine, iar daca as fi sa o iau de la inceput cu siguranta v-as asculta mai atent si as fi repetat nu de 100 ci de 200 de ori. Va multumesc doamna Cristiana Spinu pentru ca m-ati descoperit in gimnastica aerobica si ati fost singura care a crezut in mine inca de la inceput, cand nici chiar eu insami nu credeam. Multumesc Mircea Brinzea multiplul campion care dupa ce si-a terminat cariera de sportiv unde am fost mandra sa fac parte din aceeasi echipa am continuat sa castigam impreuna medalii tot ca o echipa avandu-l pe el ca antrenor, mereu in spatele scenei de concurs pierzandu-si vocea in timp ce nu renunta sa ma incurajeze pana la sfarsitul exercitiului. Si bineinteles ii voi multumi intodeauna pentru toate medicamentele si energia de care am avut parte din partea doamne Petra Teleman ( dna Pusa) asistenta lotului. Oameni frumosi, oameni dragi de care mereu voi fi fericita ca i-am intalnit in viata mea si cu care am format o adevarata echipa de aur impreuna cu prietenii si colegii mei din echipa Romaniei.
Sunt nerabdatoare sa ne vedem cu totii in cadrul Campionatului European de gimnastica artistica din Cluj ( 19-23 aprilie 20017 ) Unde echipa Romaniei de gimnastica aerobica va deschide acest campionat European printr-o gala spectaculoasa.
Sunt entuziasmata sa fiu alaturi de echipa pe covorul de gimnastica !
Leave a Reply