Dragi prieteni, o noua sectiune in cadrul blogului – seria de interviuri cu mari sportivi de performanta!
O am alaturi de mine pe Sandra Izbasa … hmm ce onoare! Primul interviu si cu asa o campioana langa mine, ce sa mai zic? I am lucky :). Ma bucur mult sa o cunosc, ma bucur sa vad ca avem atatea in comun (cica mai si semanam – asa ni s-a spus) haha!
Fara nici o alta introducere, trecem la fapte.
De ce gimnastica?
De ce gimnastica? Pentru ca parintii mei voiau sa fac un sport, nu neaparat de performanta cat sa ma pot dezvolta frumos, armonios si sa imi consum toata energia pe care o aveam intr-un loc mai sigur ferit de pericole.
Pot sa spun ca sala de gimnastica a fost a treia la rand pentru ca in prima faza am fost pe terenul de tenis si nu prea ma atragea fiindca in momentul acela racheta era mai mare decat mine , apoi am fost la sala de scrima si nu prea intelegeam eu ce se intampla cu spada respectiva, credeam ca daca te atinge cine stie ce poti pati…si am spus nu, hai sa mai incercam.
Eram cu parintii mei intr-o zi de august dupa ce implinisem 4 ani si aproape 2 luni si am intrat in sala de gimnastica acolo ne-a preluat antrenoarea Lia Ceampelea si ne-a prezentat un pic despre gimnastica. Pe mine ma fascina cel mai mult cum se dau peste cap fetele respective. Am stat vreo ora in sala sa studiez si sa pricep cam despre ce este vorba… apoi a venit o alta antrenoare pe nume Corina Ibiş si m-a verificat sa vada daca voi fi capabila pentru acest sport. Ea mi-a spus ca sunt foarte buna doar ca in timp voi creste mai mult decat celelalte fete. A avut dreptate, probabil ca se uitase si la parintii mei :). Asa am inceput eu in grupa de initiere fiind penultima la aliniere.
De ce gimnastica in momentul actual, pentru ca am facut cea mai buna alegere la varsta respectiva si a fost sportul care mi s-a potrivit ca o manusa. Le multumesc tuturor pentru increderea si sprijinul acordat!
Care e amintirea ta cea mai frumoasa din copilarie?
Sunt multe amintiri frumoase care ma leaga atat de bunici, parinti, colegi de scoala, de colegele de la lot si de antrenori, atat cei de la club cat si de cei de la lot.
Ai fost vreodata “invidioasa”pe ceilalti copii pentru faptul ca isi petreceau vacantele la joaca, iar tu in sala de antrenament?
In prima faza asta cam pe la 13-14 ani da, am fost un pic invidioasa fiindca si eu imi doream sa ma joc in fata blocului cu prietenii. Vacantele… sa zic ca cea de vara ma afecta cel mai mult, fiindca iarna nu prea mi-a placut, in general frigul nu imi place, dar pe parcurs parintii mei explicandu-mi despre ce este vorba si de ce stau in acel lot am inteles cu adevarat: copilaria mea se desfasoara altfel. Altfel de principii, altfel de program totul schimbat fata de copii obisnuiti… nu imi pare rau nici o clipa fiindca mi-am fructificat fiecare clipa. Pot spune ca am avut o stea a mea:) si ii multumesc Lui Dumnezeu pentru asta!
La ce concurs ai luat prima ta medalie? Cum te-ai simtit?
Imi aduc aminte ca pe vremuri se organizau 2 concursuri pe an cele municipale si cele nationale pe fiecare categorie de la categoria a 4-a pana la 1. Asadar primul concurs l-am avut la varsta de 7 ani la sala de la 23 august ( municipale ) nu a fost premiat cu medalii dar am iesit cu echipa pe locul al 2 lea. De abia cand am intrat in lotul de junioare de la Onesti si am participat la primul concurs national in cadrul lotului. Acolo au fost si primele medalii, la Deva a fost un concurs atat pe echipe, individual si finale la categoria 1. De atunci am simtit gustul victoriei si parca imi dadea incredere sa particip la cat mai multe concursuri.
La ce concursuri aveai cele mai mari emotii?
La concursurile de la inceputul anului! Iti vine sa crezi? Dupa ti se diminueaza emotiile fiinca te obisnuiesti. Imi place ca emotia mea se transforma in adrenalina constructiva.
Au existat lucruri pe care voiai sa le faci cand erai la lot, dar nu iti erau permise?
Da, au existat multe lucruri pe care voiam sa le fac si nu aveam voie fiindca eram in regim de cantonament si trebuia respectat.
Toata lumea stie ca numai intr-un regim de cantonament rezultatele sunt bune. M- am acomodat cu acest gand si chiar ma obisnuisem cu ideea ca avem un regim aparte fata de ceilalti copii de varsta noastra. Dar parintii mei au fost intotdeauna alaturi de mine si mi-au oferit tot ce au putut ei mai bun ca sa imi fie bine si sa imi creeze un confort pentru a face performanta la un inalt nivel.
Sa nu credeti acum ca nu faceam si lucruri nepermise, ba da, fiindca ele ne tineau in priza si ne faceau sa ne simtim din cand in cand copii. Dar asta este o alta poveste….
Dupa Olimpiada de la Londra, ai luat o pauza, ce te-a determinat sa reincepi antrenamentele?
Am avut o pauza cam de o luna in care am calatorit, m-am destins, m-am simtit extraordinar fiindca dupa atata tensiune, incordare, stres etc… am simtit acea vacanta ca o gura de aer. Dupa J.O. nu iti revii atat de repede, iar daca ai si rezultate foarte bune iti trebuie cam un an de zile. De ce nu mi -am luat un an? Pentru ca revenirea era infinit mai grea.
Am ales sa intru in sala deoarece eram curioasa daca pot face fata noului cod de punctaj. Si mi-a placut aceasta provocare, probabil acest lucru m-a determinat sa ma intorc in sala de antrenament.
Ce părere ai despre noua generaţie de gimnaste din România? Vor putea să se bată la Jocurile Olimpice de vară din 2016 cu marile puteri: Rusia, China şi Statele Unite ale Americii?
Am incredere in noua generatie care vine din urma, sa nu uitam ca in 2016 Diana Bulimar si Larisa Iordache vor fi la a 2-a experienta majora din cariera lor ceea ce pentru cele mici va fi un suport destul de important fiindca au nevoie de sustinere si au nevoie in primul rand de o echipa puternica. Consider ca toate echipele au acelasi țel de a ajunge pe cea mai inalta treapta a podiumului, asta clar va insemna si pentru noi un loc fiindca intotdeauna ne-a placut sa fim in top.
Cum este viata ta acum? Cu ce te ocupi sau ce proiecte de viitor ai?
Viata mea acum se desfasoara astfel: momentan sunt implicata intr-un proiect lansat de doamna Mariana Bitang si domnul Octavian Bellu – “Relansarea Gimnasticii Romanesti” si pot spune ca sunt mandra fiindca pot ajuta la acest proiect, apoi mai am facultatea: sunt la master la UNEFS – Kinetoterapie anul 1 si sunt in cadrul armatei ofiter locotenent in viitor ma voi ocupa si acolo de cateva proiecte. Pe parcurs voi mai face si alte activitati, sunt deschisa la tot ce este nou!
Nu las sportul, inca mai fac miscare fiindca imi place si pana la urma face parte din viata mea.
PS: Ai zis ca ma inviti la tine la sala sa facem miscare impreuna.
Cand ne-am intalnit prima oara?
Cum ne-am intalnit…stiu ca vorbeam la telefon prin mesaje si ca m-ai sustinut pe tot parcursul anului olimpic cat si dupa in anul 2013 ceea ce pentru mine a insemnat foarte mult. Apoi prima oara cand ne-am intalnit intr-un mall din bucuresti schimband cateva vorbe si dandu-mi un tricou pe care mi-l doream de mult timp. Cam asa ne-am cunoscut face to face. Cu toate ca eu te cunosteam de mult timp, m-am bucurat ca pot vorbi cu tine si ca am devenit prietene! Give me a hug!
Leave a Reply